Displazia de Șold la Câini

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on email

Vom prezentam 2 modalitati diferite de adresare, in functie de gravitatea diagnosticului:

🔊1.

Displazia de sold la caini este una dintre cele mai frecvente probleme ortopedice, in special atunci cand vine vorba despre rasele de dimensiuni mari, dar nu numai.

Ce este displazia de sold?
Displazia este o afectiune a soldului, in care capul femurului nu se imbina perfect in cavitatea sa, ceea ce provoaca o dezvoltare anormala a articulatiei.

In mod normal, soldul are un cap femural ce se aseamana cu o bila, asezata in soclul bazinului. El este legat printr-un ligament si protejat de o capsula cu tesut conjunctiv. Aceasta “bila” se misca fara frecare, daca articulatia nu este deformata insa, atunci cand apare displazia de sold, soclul are o forma care nu ii permite capului femural sa se miste fara intrerupere si cauzeaza frecare in articulatie.

📌. Cauzele displaziei de sold
Dezvoltarea displaziei de sold este determinata, atat de factori genetici, cat si de mediu. Desi poate fi cauzata si de cresterea rapida in greutate, printr-un aport nutritional excesiv, cel mai mare factor de risc, ramane mostenirea genetica.

Displazia de sold debuteaza adesea in timp ce cainele este inca tanar si nedezvoltat complet, din punct de vedere fizic. Afectiunea initiala se dezvolta, de obicei, dupa varsta de 4 luni.

📌. Simptomele displaziei de sold depind de gradul de slabiciune articulara, de gradul inflamatiei articulare si de cat de veche este afectiunea. Acestea pot include:

  • Boala precoce este semnalata de pierderea fermitatii articulatiilor
  • In stadiu avansat: semnele indica degradarea articulatiei
  • Activitate fizica scazuta
  • Dificultate in ridicarea de jos
  • Refuzul de a alerga, sari sau urca pe scari
  • “Topaitul” de iepure
  • Pozitie deformata a picioarelor din spate, acestea fiind foarte apropiate
  • Slabiciune articulara
  • Pierderea masei musculare la nivelul coapsei
  • Extinderea muschilor umarului, din cauza greutatii mai mari exercitata pe picioarele din fata

📌. Cum se diagnosticheaza displazia de sold la caini
Pentru a pune un diagnostic exact, medicul veterinar trebuie sa efectueze un examen fizic complet, un set de analize de sange si o analiza a urinei. Aceste teste vor indica inflamatia datorata afectiunilor articulare. De asemena, medicul va avea nevoie si de un istoric amanuntit al sanatatii cainelui, informatii despre aparitia simptomelor si despre eventuale leziuni care ar putea sa contribuie la aceste simptome.

Examenul radiologic este crucial pentru vizualizarea semnelor displaziei de sold si pentru un diagnostic corect.

📌. Poate fi tratata displazia de sold?
Deoarece afectiunea este cauzata, cel mai des, de un defect genetic, nu exista produse care sa previna dezvoltarea displaziei de sold. Cainii pot fi tratati la domiciliu, cat timp cat afectiunea nu este atat de avansata incat sa necesite o interventie chirurgicala. Aceasta decizie depinde de talia, varsta si gravitatea leziunilor articulare.

De asemenea, se poate apela la fizioterapie, care reduce rigiditatea articulatiilor, sau inot, care este o forma excelenta de terapie fizica, daca stadiul bolii permite.

‼️ Controlul greutatii cainelui este si el foarte important in recuperare, deoarece trebuie minimizata presiunea aplicata pe articulatia dureroasa.

📌. Recomandari

  • Poti aplica pe sold o sticla cu apa calda, de 2 ori pe zi
  • Maseaza muschii din jurul articulatiilor, cu varful degetelor, cel mult 10 minute. Daca observi ca reactia este una de respingere a masajului, nu continua
  • Evitati plimbarile pe vreme umeda
  • Ai grija la podele! Cainii cu displazie de sold se deplaseaza greu pe podele alunecoase
  • Ofera-i sprijin atunci cand e nevoie sa urce scari, sau in masina”

Sursa: mobile-vet. ro
Dr. Razvan Gheoca

🔊. 2.

„Displazia de şold netratată provoacă apariţia timpurie a artritei la animalele de companie. Intervenţiile timpurii asupra displaziei de şold includ TPO-ul (Triple Pelvic Osteotomy) şi JPS-ul (Juvenile Pelvic Symphysiodesis). TPO-ul este în general făcut câinilor sub vârsta de 1 an, iar JPS-ul câinilor sub vârsta de 20 de săptămâni.

Simptome displazie şold la câine
Durerea din zona articulaţiei coxo-femurale provoacă schimbări asupra motricităţii animalului, nivelului de activitate și confortului acestuia.
În mod normal, aceştia sunt prezentaţi cu semne de displazie de şold când sunt pui şi cu semne de osteoartrită când sunt adulţi.

Cum se pune diagnosticul de displazie de şold
Displazia de şold la câine se diagnostichează în urma consultului ortopedic şi a examenului radiologic. Pentru acesta, sedarea uşoara a animalului ajută în manipularea acestuia pe masa de radiografie fără a îi provoca durere, deoarece va fi nevoie ca acesta să stea în poziţie dorso-ventrală (pe spate) cu membrele posterioare întinse la maxim.

Ce este operația TPO?
Triple Pelvic Osteotomy (TPO) este o intervenție chirurgicală efectuată în special câinilor de talie medie și mare cu displazie de şold clinica în stadiu incipient.

examen radiologic bazin
examen postoperator

Scopul operaţiei este sa elimine laxitatea articulației coxo-femurale, să îmbunătățească congruența articulară și să normalizeze stresul asupra articulaţiei coxo-femurale. Acest lucru ar trebui să ajute să prevină sau să reducă dezvoltarea osteoartritei.

TPO-ul implică tăierea unor oase din pelvis astfel încât fosa acetabulară să poată fi rotită peste capul femural; oasele tăiate vor fi stabilizate apoi cu o plăcuță din titaniu.

Această intervenție ajută la obținerea unei mai bune acoperiri a capului femural de către fosa acetabulară, eliminând astfel laxitatea articulară.

Această procedură poate fi făcută simultan la ambele picioare, însa cel mai frecvent se preferă ca acestea sa fie făcute separat la o distanţă de 6-8 săptămâni. Odată cu apariţia artritei pe radiografii, operația TPO-ul nu mai poate fi făcută.

Ce câini pot fi candidați pentru o astfel de operație?
Candidații pentru TPO sunt de regulă câinii peste 15 kg și peste vârsta de 5 luni, însă rar peste vârsta de 1 an. Dacă laxitatea articulară este observată în urma examenului radiologic fără dezvoltarea de artrită secundară, de regulă TPO-ul reprezintă o opțiune ideală.

Ce se întâmplă dacă câinele meu nu este un candidat bun pentru TPO?Din fericire, protezarea de șold sau rezecția de cap femural pot fi opțiuni excelente în cazul câinelui dumneavoastră pentru tratarea displaziei de șold. Acestea elimină durerea și redau funcția articulară la normal.”
Sursa: FalconVet. ro

bulldog operat 1

*purcelul din poza nu a fost operat in nici una din cele 2 locații specificate mai sus. Dupa intervenție este Speedy Gonzalez.

Genetica bulldog francez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *