Deparazitarea Animalelor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on email

De ce deparazitam animalele?

Deparazitarea are mai multe scopuri, nu doar pentru a aduce bunăstarea animalelor. Prin deparazitarea periodica si corecta se urmareste in primul rand asigurarea unei cat mai bune stări de sănătate a animalelor, scaderea contaminarii mediului cu diverși agenți parazitari și protectia oamenilor de zoonoze (boli transmisibile intre animale și om).

Sunt doua feluri de deparazitare: interna si externa.

Pentru deparazitarea interna exista numeroase produse. Ele contin diverse substante cu rol paraziticid sau parazitifug, a caror concentratie si compozitie difera în funcție de specia, rasa, varsta, talia, parazitii asupra cărora se dorește sa intervina, starea de sanatate a animalelor, mediul în care traiesc animalele, contactul cu alte animale domestice si salbatice și receptivitatea pacientilor la diverse cai de administrare. De asemenea, forma de prezentare este diferita: suspensii cu administrare orala, comprimate, cu administrare injectabila sau chiar spot on.

Este indicat sa se administreze la recomandarea medicului veterinar și eventual după o evaluare prealabila a pacientului, tinand cont de cele descries anterior. Deparazitarile interne se pot da ca doza unica (o singura administrare) sau cu rapel (repetare cateva zile la rand sau la un anumit interval de zile), in functie si de indicatiile producatorului.

Cand se efectueaza deparazitarea și în locul în care sta acesta exista mai multe animale, este recomandata și deparazitarea celorlalte pentru a avea un control cat mai eficient asupra transmiterii parazitozelor intre animale, intrucat deparazitarea interna nu oferă remanenta pentru o perioada lunga, precum vaccinarea sau deparazitarile externe, riscul de reinfestare existand chiar din zilele urmatoare administrarii produsului.

Tot din acest motiv este necesara igienizarea locului unde sta animalul și unde își face necesitatile cu produse specifice, mai ales după deparazitare, dacă e suspicionata o infestare cu paraziti. Igiena proprietarilor și a ingrijitorilor care iau contact cu animalul trebuie sa fie una riguroasa, mai ales daca se banuieste o infestare parazitara.

Si în cazul deparazitarii externe vorbim de mai multe produse, diferind ca mod de prezentare si aplicare (zgarzi imbibate cu substante paraziticide și parazitifuge, pipete spot-on, sampoane antiparazitare, solutii folosite prin diluarea cu apa la imbaieri, sprayuri, solutii cu administrare parenterala si chiar comprimate orale cu rol antiparazitar pe parazitii externi).

Intotdeauna este indicat sa se foloseasca produsul cel mai puțin toxic pentru cazul dat și cu eficienta maxima, de aceea se recomanda consultarea medicului veterinar în vederea alegerii produsului ideal. Ca și recomandare personala, dacă este posibil, pisica și cainele care traiesc în mediul exterior ar trebui să aiba permanent o zgarda antiparazitara asociata cu o deparazitare externa spot on periodica aplicata corespunzator.

O atentie deosebita trebuie acordata unui parazit ascuns care nu da semne decat atunci cand este foarte tarziu si tratamentul care se instituie poate fi tardiv și foarte costisitor. Este vorba de Dirofilaria imitis, o boala parazitara extrem de grava, avand ca vectori numeroase specii de tantari, prevaland mai ales în apropierea zonelor cu umiditate mai mare ( paduri, lacuri, rauri etc). Boala s-a raspandit din ce în ce mai mult în ultimii ani la noi in tara diagnosticand-o și în zona Tartasesti din judetul Dambovita în mai multe forme prin teste specifice și chiar ca surpriza de necropsie.

Boala are localizare sangvina, larvele identificandu-se în sange și mai ales în cel periferic, iar adultii localizandu-se în cord și vasele mari de sange.

Pentru preventie sunt masurile de deparazitare externa cu produse care resping tantarii si distrug larvele de dirofilaria (microfilariile), sub forma de comprimate orale, solutii injectabile, solutii externe spot on sau zgarzi antiparazitare. De asemenea, testarea periodica (microscopie directa sau test serologic) este necesara mai ales in zonele de risc.

Un aspect important atunci cand deparazitezi un animal infestat cu purici este ca puricii pot transmite o forma de tenie și trebuie luata în calcul și deparazitarea interna ulterioară celei externe, la 3-4 zile distanta.

Deparazitarile externe sunt indicate lunar pentru animalele care intra des în contact cu mediul extern.

Deparazitarea interna se va face de cel puțin 2 ori / an sau mai des în funcție de riscurile de contaminare.

Dr. Fogarasi Peter

deparazitare caine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *